La 2 ani

„Stai!” si „Lasa-l!” sunt noile cuvinte din vocabularul Otiliei. E clar ca sunt cele mai repetate de noi, nu?

„Stai!” il folosesc la fiecare schimbare de hainutze sau pampers cand imi pierd rabdarea. La inceput sunt calma, ii explic procesul in detaliu, acum punem sosetele ca sa nu-ti inghete picioarele, acum pantalonii… si sfarsim alergand prin toate colturile camerei, intr-un imbracat haotic, pe fuga.

„Lasa-l!” vine mereu in combinatie cu Smucky. Si asta pentru ca bietul pisoi nici sub pat nu mai are liniste. Este alergat, pieptanat, i se pun coifuri pe cap, e tras de coada, de urechi, de labute, i se baga degetele in ochi si atunci intervenim noi cu „Lasa-l!”. Ce intelege un copil de 2 ani din asta? Pai na, ca-l cheama „Lasa-l!”.

Detalii de vacanta (5) – Primul zbor


Poze facute in aeroportul din Düsseldorf, inainte de imbarcare. Singurele care au iesit cat de cat. Este aproape imposibil sa fotografiezi un copil care e mereu pus pe fuga spre scarile rulante sau spre picioarele calatorilor grabiti.

Am mers muuuult, am cautat cele mai ocolite cai pana la poarta de imbarcare.
Ne-am plimbat cu liftul, am apasat pe toate butoanele, sus-jos, jos-sus.
Am mancat.
Am facut cu mana pilotilor care se pregateau de decolare. Si ei noua.
Ne-am imbarcat ultimii desi am ajuns primii. A auzit tot aeroportul cand am fost chemati la poarta de imbarcare desi eram acolo, sub nasul stewarzilor, tinandu-ne foarte strans de o bara pe care vroiam sa ne cocotam n e a p a r a t. Avionul putea sa astepte, cocotatul nu.
Stat chinuit in centura la decolare si aterizare (zau ca dureaza mult procedurile astea doua).
Tipat si urlat cam 80% din durata zborului.
Am ajuns la destinatie extenuate si cu urechile infundate.