“Stai!” il folosesc la fiecare schimbare de hainutze sau pampers cand imi pierd rabdarea. La inceput sunt calma, ii explic procesul in detaliu, acum punem sosetele ca sa nu-ti inghete picioarele, acum pantalonii… si sfarsim alergand prin toate colturile camerei, intr-un imbracat haotic, pe fuga.

“Lasa-l!” vine mereu in combinatie cu Smucky. Si asta pentru ca bietul pisoi nici sub pat nu mai are liniste. Este alergat, pieptanat, i se pun coifuri pe cap, e tras de coada, de urechi, de labute, i se baga degetele in ochi si atunci intervenim noi cu “Lasa-l!”. Ce intelege un copil de 2 ani din asta? Pai na, ca-l cheama “Lasa-l!”.

Ei bine, eu nu cred asta. Nu cred ca copiii sunt mici tirani sau manipulatori. Chiar cred ca au nevoie sa dormi cu ei, sa te joci cu ei, sa stai chiar si 24 /24 h langa ei. Chiar cred ca atunci cand tu esti in cea mai mare graba iar ei iti intind manutele pentru inca 5 minute de strans in brate o fac pentru ca au nevoie de asta. Nu ca sa intarzii la job sau nu iti termini la timp treaba. Of.

Mergi pe stadion!
Deocamdata pandim si alergam cu entuziasm mingile iesite din teren dar curand, presimt eu asa, vom juca fotbal pe bune. :-)

Dupa o plimbare lunga ne tragem sufletelul un pic. Ce daca e mijlocul unui drum intens circulat de biciclisti sau al unei multimi de oameni grabiti. Oboseala trebuie tratata cum se cuvine, oriunde am fi.

As avea multe de spus dar nu am T I M P. Imi lipseste nespus, imi e dor de el. M-as bucura si de un minutel fara griji, fara ochi’n patru. Mersul la birou face bine la psihic, e o binecuvantare!

- software architect
- trainer parental