coridor de ore, timp pierdut.
frunze zburatoare, tari de toamna
strazile pe care am trecut in gatlejul amintirii se rastoarna
trec secundele gravide, nasc urland picaturi de ploaie repetate,
vorbe ce s-au spus isi cauta guri sa se lase in peretii lor pictate
bate-o ora sus, dar pan-ajunge sunetul la creier, se-nsereaza
dorm pavilioanele urechii, fuge pe timpane o stafie treaza.
Nichita Stanescu – Douasprezece noaptea, cu dor
